Nu vă grăbiți să raspundeți!Zilele trecute l-am văzut la televizor pe renumitul antrenor de fotbal,Ionuț Chirilă, fiul regretatului jurnalist și scriitor sportiv Ioan Chirilă, fratele cântărețului Tudor Chirilă și finul marelui antrenor Mircea Lucescu.
Ne-am gândit să scriem, deocamdată, câteva rânduri, dacă tot l-am văzut la televizor, despre cel care a rămas în istoria fotbalului vrâncean ca „groparul fotbalului din Vrancea”, cum l-a caracterizat unul dintre foștii săi jucători, este adevărat dintre puținii jucători locali cu care „dom profesor”se zice că a lucrat.
Îl mai țineți minte când apărea tot la televizor, dar la televiziunile locale, și făcea declarațiile acelea incendiare, cum că Focșaniul în trei ani va promova în Liga I?! În aproape 2 ani a reușit să ducă echipa la faliment și până la desființare!
Apoi a plecat așa cum a venit, plin de bani și fără remușcări. După ce s-a odihnit un pic, mai mult prin Dubai, s-a dus și la Jiul Petroșani și i-a retrogradat și pe ăia.
Acum s-a lipit la Arad, la o echipă care, coincidență, a retrogradat și ea în liga a II-a. Cât va sta e de urmărit!!!
Noi vrem să scriem frumos despre „domnul profesor”, că cine știe, la premiile pentru presa sportivă –Ioan Chirilă – poate își mai aduce aminte și de Vrancea. Oricum, se pare că vine destul de des prin Focșani, se spune că la tratament.
Noi îi promitem că-i vom urmări cu interes cariera, chiar dacă nu ne interesează deloc premiile sale.Vom reveni cât de curând!
Vă este dor de Ionuț Chirilă?
- de Redacția SDV
Cele mai citite

Ultramaraton de Vrancea pentru Romania !
12 iulie 2025
5 foto

Roberbian a câștigat derbiul etapei!
5 februarie 2012

CSM Adjud a jucat bine, dar nu a luat punct de la Tg. Secuiesc !
28 septembrie 2024
4 foto

FC PANCIU – OTELUL II GALATI 0 – 0
3 aprilie 2012




