Voleibalistele de Divizia A2 din Focșani și Galați s-a întâlnit, sâmbătă la prânz, în Sala Polivalentă, în prima partidă din cele trei pe care le vor disputa în turul I al play-ofului Seriei Est. În precedentele partide din campionat dintre cele două formații, fetele pregătite de profesorul Marian Rădulescu câștigaseră și acasă și în deplasare, iar focșănencele arătaseră o foarte bună formă în jocurile de pregătire cu Deltacons Tulcea și CSM București. Erau, deci, circumstanțe ca deznodământul logic al jocului de sâmbătă seara să fie victoria Mihaelei Taschiran, Monicăi Stoica, Adinei Sava și a colegelor care alcătuiesc frumoasa echipă de volei a CSM 2007 Focșani. Iar jocul a curs spre un astfel de final chiar dacă în evoluția focșănencelor a fost un moment de sincopă, „eternul set doi” cum l-a numit, după meci, profesorul Rădulescu, obișnuit cu deconcentrarea fetelor sale din alte partide, după un prim set câștigat. Întâlnirea a fost dominată de la început de gazde care au făcut un prim set excelent – cel mai bun al meciului, după cum l-a apreciat antrenorul echipei – câștigat cu 21-18. A urmat relaxarea amendată de gălățence care s-au ținut ca scaiul de gazde și au câștigat cu 25-21. A fost, însă, maximum din ceea ce puteau scoate la Focșani pentru că în seturile următoare nu au mai avut nici o șansă. Le-au pierdut cu 25-16 și 25-18 și, odată cu ele, primul lor meci din play-off. Urmează întâlnirea de la Galați, de sâmbăta viitoare, când o victorie, posibilă, a CSM 2007 Focșani, ar rezolva calificării în primele patru echipe ce rămân să-și dispute promovarea în Divizia A1. Înaintea partidei cu gălățencele, profesorul Marian Rădulescu spunea că echipa sa este la nivelul din toamnă, de la începutul campionatului. Jocul elevelor sale l-a confirmat, deși a avut și momente mai puțin reușite, generate și de relaxare, dar și de miza jocului. Spectatorii au văzut execuții de excepție – cu plusuri pentru Monica Stoica, Mihaela Taschiran, Elena Ivan, dar și greșeli de serviciu, de preluare ori indecizii la fileu care, în confruntarea cu adversare mai puternice decât cele de sâmbătă, pot dăuna calificării. Una peste alta, însă evoluția voleibalistelor de la CSM 2007 Focșani a fost remarcabilă, dătătoare de speranțe chiar pentru promovare. Oricum, a fost primul cadou sportiv într-o întrecere oficială pe care focșănenii l-au primit în debutul acestui an. Și pentru care fetele de la volei merită mulțumiri!
Petrică BUTUC
Volei, Divizia A2, feminin
- de Petrică Butuc
Cele mai citite

Ultramaraton de Vrancea pentru Romania !
12 iulie 2025

CSM Adjud a jucat bine, dar nu a luat punct de la Tg. Secuiesc !
28 septembrie 2024
4 foto

FC PANCIU – OTELUL II GALATI 0 – 0
3 aprilie 2012
5 foto

Roberbian a câștigat derbiul etapei!
5 februarie 2012










